Avertizare cod portocaliu de ploi în București și 10 județe, cod galben de ninsori la munte

Avertizare cod portocaliu de ploi în București și 10 județe, cod galben de ninsori la munte
Publicat: 14/10/2021, 13:57

Capitala și 10 județe sunt de joi până sâmbătă sub avertizare cod portocaliu de ploi abundente, iar pentru alte 14 județe din jumătatea de sud a țării a fost emisă o avertizare cod galben. La munte va ninge și se va depune strat de zăpadă.

În județele Teleorman, Olt, Giurgiu, Călărași, Dolj, Ilfov și în București, dar și în jumătatea sudică a județelor Argeș, Dâmbovița, Vâlcea și Gorj va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 40 – 60 litri pe metru pătrat, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie.

În Oltenia, Muntenia, local în sudul Banatului și în Dobrogea, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură va ploua pe arii extinse și se vor acumula cantități de apă ce vor depăși 25 – 35 litri pe metru pătrat și pe arii restrânse 35 – 40 litri pe metru pătrat.

În unele localități din sudul țării, vor fi intensificări ale vântului care va atinge la rafală viteze de 45 – 55 kilometri pe oră.

În Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, la altitudini mai mari de 1.700 de metri, va ninge în a doua parte a zilei de joi și în noaptea de joi spre vineri, și se va depune strat de zăpadă.

Ploi și temperaturi scăzute în București

În Capitală, vremea va fi deosebit de rece pentru mijlocul lunii octombrie.

De joi până sâmbătă, va ploua și se vor acumula cantități de apă de 35 – 45 l/mp.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă, când se vor atinge viteze de 45 – 55 kilometri pe oră.

Temperaturile maxime nu vor depăși 10 grade și cele minime vor ajunge la 7 – 9 grade.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Noul război ce stă să izbucnească. Au atacat azi dimineață. S-a declarat stare de urgență
Gazpacho, un fel de mâncare versatil. Rețeta este extrem de simplă
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Mii de reactii controversate după ce Cristina Șișcanu a arătat cum folosește un lubrifiant: “Așa...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Ministrul de externe al Italiei spune că țara are nevoie de studenți africani